Poezie 2

Mi-e dor de mine

Doamne, mă topesc de dor

Mi-atât de tare dor de mine

Mi-e dor să mă regăsesc

Eu par pierdut, dar știu prea că Eu Sunt

Și mă tot caut și mă răscolesc

Eu nu sunt trupul, nu sunt mintea

Mă uit în mine, caut,  mă oglindesc

Eu mă tot uit, ascult și tot întreb

Cine sunt eu? Ce sunt?

Ș-aștept cuminte un răspuns

Uitat de lume și de timp.

Mi-e dor de mine.

Și mă întreb cine e cel care acum scrie

Cine e cel care acum aude versurile

Și le așterne cu cerneală pe hârtie.

Cine sunt eu?

Și tac, și tac din nou ș-ascult

Și simt cum mă topesc

Din minte-n-inimă mă scurg

Ș-apoi oare mai sunt?

E doar o liniște, tăcere

E ca o pace de demult

Și-odată strig: Cine sunt Eu?

Și tac și-ascult.

Dar cine strigă, cine-ntreabă

Și cine-i cel ce se aude

Căci în Acum totul se-ntâmplă

Și strigătul ș-auzul și tăcerea ca răspuns.

Totul odată. Totu-i Acum.

Eu sunt Lumina necreată

și nici măcar asta nu știu

Eu sunt Puterea, Una cu Lumina

și nici măcar asta nu știu

Eu sunt Cristos și Buddha și Totul Una

Un Univers întreg și chiar mai mult Eu Sunt

și nici măcar asta nu știu

Tot ce rămâne e că Sunt 

Măcar atât să fiu să știu.